10
Mai
10

Boul si Margareta


Cel mai concis, mai delicat şi mai dulce-amar roman de dragoste ce mi-a fost dat să-l citesc vreodată, şi care m-a convins să nu mă apuc să scriu romane fiindcă mai bine , mai scurt şi mai artistic de atât nu se poate, se numeşte “Boul şi Margareta”. Nu mai ştiu de cine era semnat, dar iată că mă ţine memoria aşa că pot să-l citez tot : „Un bou s-a îndrăgostit de Margareta. Boul eram eu. Sfârşit”

Poate că eroina nu se numea Margareta, ci Angelica, sau Magdalena – pentru asta îmi cer scuze autorului – dar te asigur că subiectul, relaţiile dintre personaje, ideile principale şi sentimentale, care bântuie invariabil orice roman de amor , sunt cele de mai sus. Diferenţa este cu ce se alege fiecare când sfârşeşte lectura.

În ce mă priveşte, am înţeles că există oameni născuţi pentru fi prostiţi toată viaţa. Şi că ei nu cer de la viaţă decât să fie minţiţi tot timpul şi la fel, ţinând cont de nişte reguli. Apoi, am înţeles că aceşti oameni suntem noi.


1 Response to “Boul si Margareta”


  1. August 31, 2010 la 8:44 pm

    Bune ginduri, cu toate astea ciudata revelatia. Unii chiar se pot considera fericiti in postura asta – fie constientizeaza intocmai, sau nu, ceea ce li se intimpla


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: