09
Sep
10

Povestea deontologului ipocrit si demagog


Povestea deontologului ipocrit si demagog, dupa o povestire de Mark Twain si un basm de Petre Ispirescu.

Erau odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit (cu toate ca asta nu este o regula si se povestesc multe ce nu au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata adevarate), intr-o tara indepartata numita sa zicem Absurdistan (fara nici  o legatura insa cu cartea Shteyngart, si greu de crezut dar se pare ca nici cu Romania), doi scriitorasi.  Sa-i numim: scriitorasul cel bun respectiv scriitorasul cel rau.

Scriitorasul cel bun traia intr-un bloc de garsoniere de zece etaje la ultimul etaj, si chiar daca adeseori ii ploua inapartament si nu avea bani nici de o paine cu tarate,  isi respecta meseria de scriitor si numai opera lui conta, ferindu-se de orice fel de publicitate. Scria putin si bine si numai in reviste care contineau in titlu cuvintele „literara” sau „culturala” (apropo mai exista asemenea reviste ?). Ce-i drept revistele colorate si fituicile de doi lei nu-i cerusera vreodata sa scrie vreun rand. Desi el spera ca intr-o zi acest lucru sa se intample,  ca sa poata refuza cu demnitate si onoare, fiindca prefera sa moara de foame decat sa-si vanda sufletul si opera unor asemenea fituici.

Scriitorasul cel rau traia intr-o vila luxoasa, isi risipea zilnic talentul scriind in acele fituici mizere, era mereu avid de publicitate si plin de bani. Scriitorasul cel bun era un individ bun la suflet si incepuse sa devina sincer ingrijorat de soarta scriitorasului cel rau. In fond ce se poate intampla mai rau decat sa fii citit de cateva milioane de cititori ? Ii prevedea acestuia declinul, pierderea reputatiei si faptul ca in curand nimeni nu avea sa-l mai citeasca. O sa ajunga un muritor de foame. Din fericire insa atunci cand acest lucru se va intampla, el va fi bogat si-i va intinde o mana de ajutor. Caci scriitorasul cel bun era convins ca daca dai dovada de perseverenta, nu te lasi doborat de primul insucces si nu accepti nici un compromis, in cele din urma vei castiga. Doar asa scrisesera majoritatea autorilor lui preferati si asa vazuse ca se intampla in filme, ca adevarul si cinstea triumfa intotdeauna (sau oricum aproape intotdeauna). Asa ca scriitorasul cel bun persevera, asteptand ziua cand fituicile de trei lei ii vor oferi multi bani pentru nepretuita lui colaborare, iar el le va refuza cu un zambet superior si ironic, si abia atunci revistele literare disperate ca l-ar putea pierde ii vor oferi la randul lor sume fabuloase. Si va fi doldora de bani in timp ce scriitorasul cel rau si familia sa se vor tavali in chinuri de invidie si foame.

Surprinzator insa s-a intamplat un fenomen straniu, cu totul impotriva legilor „naturii” enuntate prin carti si filme. Fituicile cu tiraj mare nu i-au solicitat niciodata un articol, in consecinta el nu a avut niciodata ocazia sa le refuze demn si politicos. Revistele literare au inceput sa-l plateasca din ce in ce mai prost, apoi unele au dat faliment altele s-au dispensat de serviciile sale.

Dar bunul nostru scriitoras in pofida tuturor necazurilor ce se abateau asupra lui, continua sa creada in carti si filme. Isi vandu apartamentul, se muta intr-o pivnita infecta si inconjurat de sobolani incepu sa-si scrie capodopera. Dupa o munca indarjita ce a durat ceva intre doi ani si o vesnicie, a rezultat o opera stralucita, originala si profunda, armonioasa si sclipitoare. Un giuvaier imaculat dar poate neslefuit care insa a ajuns sa fie refuzat de fiecare editura din Absurdistan. Fiecare editor ii sugera sa faca anumite modificari, dar scriitorasul cel bun refuza cu indarjire sa-si vanda sufletul si opera. Intre timp si scriitorasul cel rau satul de subiectele frivole din fituicile de patru lei, se apucase sa scrie un roman. Fiind beat turta de dimineata pana seara, scriiind doar in rarele momente de luciditate, plagiind tot ce-i trecea prin mana reusi sa scrie un roman  siropos condimentat de sex, droguri si violenta. Si ati ghicit, pe romanul lui au ajuns sa se bata toate editurile din Absurdistan. Sigur a trebuit sa faca unele compromisuri, a modificat fiecare pagina din roman, dar a fost publicat, si avand o campanie de marketing bine gandita romanul lui a devenit rapid un best-seller.

Vazand aceasta nedreptate,  scriitorasul cel bun il cauta pe scriitorasul cel rau si ii ceru imprumut niste gologani. Acesta suflet marinimos ii dadu, scriitorasul cel bun se duse la magazinul universal si isi lua niste sapun si o sfoara, apoi se spanzura. A cunoscut insa revansa postuma, acest ultim gest aducandu-i gloria cel ocolise intotdeauna. Geniul si modestia lui, talentul si probitatea lui literara au fost in sfarsit proclamate cu litere de o schioapa pe prima pagina a fituicilor de cinci lei din Absurdistan. Editurile se bateau intre ele pentru ai publica operele de inestimabila valoare, casele de film se bateau pentru ai ecraniza viata, bibliografii ii scriau bibliografia. Iar scriitorasul cel rau crapa de invidie, si se apuca si mai abitir de baut, facu ciroza hepatica si se curata rapid.

Si asta dovedeste ca morala si cinstea nu sunt doar niste cuvinte aruncate in vant, si de fapt asa cum citim in general in carti si vedem in filme, cinstea si moralitatea sunt intotdeauna rasplatite cum se cuvine, iar talentul si adevarul biruie in cele din urma impostura si minciuna.


0 Responses to “Povestea deontologului ipocrit si demagog”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: