05
Ian
12

planeta maimutelor


Imi plac scrierile lui Pierre Boulle. Iar „Planeta Maimutelor” e una din cartile mele preferate. Mi-a placut si prima ecranizare chiar daca aproximativa a acesteia de catre Franklin Schaffner (a ecranizat si „Papillon”) din 1968 cu Charlton Heston in rolul principal.  O alegorie socio-politica , turnata sub forma unui science-fiction futuristic de exceptie, cu unul dintre cele mai memorabile finaluri din istoria cinematografiei si care a devenit intre timp un film cult classic. Filmul este un pioner al genului SF, fiind realizat inaintea Odiseei Spatiale a lui Kubrick sau a seriei originale Star Wars. Dar moda franciselor si sequelurilor nu a aparut in anii 2000 asa ca dupa „Planet of the Apes” au aparut in anii 70′ alte 4 filme cu aceasi tema, care au fost insa niste porcarii greu de descris. Apoi in 2001 unul dintre cei mai geniali regizori contemporani Tim Burton a realizat un remake care insa nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul originalui. Personal, recunosc ca am fost chiar dezamagit la fim.

Plecand de la aceste premise recunosc ca nu am avut mari asteptari de la „Rise of the planet of the Apes”. Urmarindu-l insa am ramas perplex, a fost unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultimul timp. Si nu ma refer aici la efectele speciale, absolut remarcabile de altfel, spre deosebire de filmele anterioare ale seriei unde maimutele erau oameni imbracati in maimute aici sunt create intr-o lume virtuala animata pe calculator.  Un accent suplimentar se pune pe interpretarea si detaliul exceptional al cimpanzeului Cesar, caruia i-a dat viata Andy Serkis (Gollum din Stapanul Inelelor). Povestea este captivanta, actiunea bine inchegata si plauzibila, filmul este emotionant, foarte bine realizat. Este un film despre cea ce ar trebui sa insemne termenul „umanitate”, chiar daca personajul principal este o maimuta. Scena care mi-a ramas in memorie cel mai bine  este cea in care Charles, bolnav de Alzheimer, confuz si dezorientat, tine furculita invers, iar Cesar  i-o ia cu blandete din mana si i-o aseaza cum trebuie; scena mi s-a parut  emotionanta intr-un mod absurd dar placut. Cesar este mult mai uman decat orice alta creatie digitala si mult mai primata decat orice primata reala. In acelasi timp umanitatea lui Cesar este o satirizare asupra tendintei umane de a antropomorfiza animalele, vazand in ele suflet si chiar constiinta.

Este un film care are putina legatura cu cartea, actiunea petrecandu-se inaintea evenimentelor descrise in aceasta de Pierre Boulle. Practic sunt descrise premisele in urma carora Terra ar deveni Planeta Maimutelor. Totusi filmul face referinte extrem de subtile si bine plasate la carte respectiv la filmul original (naveta Icarus care poate fi vazuta la televizor decoland, iar apoi apare pe coperta unui ziar ca naveta s-a pierdut in spatiu, realizand legatura cu actiunea filmului original; sau scena in care Cesar are in mana o miniatura a Statuii Libertatii, aluzie subtila la sfarsitul surprinzator al filmului lui Schaffner). De asemenea unele replici sunt copy-paste din filmul din 1968, cele mai celebre fiind fara indoiala „take your stinking paws off me you damm dirty ape” sau „it’s a madhouse”. Un alt element comun intre cele doua filme ar fi ca de fapt in niciunul nu apare nici o maimuta adevarata.

Daca totusi exista un minus acesta ar fi  faptul ca tonul existentialist al formulei originale (carte + film, dar mai ales carte) este oarecum minimalizat, efectele speciale grandioase umbrind problematica evolutiei urmata de revolutie. Asta in ciuda faptului ca evolutia lui Cesar reuseste, pe alocuri, sa puncteze cateva idei esentiale ale existentei umane: iubirea, dezamagirea, dorinta de razbunare, dorinta de putere, chestionarea propriei identitati, ambiguitatea existentei, angajarea in acte violente inutile si mai ales nevoia de libertate.


0 Responses to “planeta maimutelor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: