“In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui.”
Fraza de mai sus zice legenda a fost scrisa la proba de limba romana din cadrul examenului de bacalaureat. Probabil ca nu a fost prea bine apreciata de examinatori, desi dupa parerea mea este cel mai succint si pragmatic comentariu literar al baladei pastorale, nefiind impregnat deloc de manelismul specific acestor meleaguri. N-am inteles vreodata de ce ne mandrim atat de mult cu „Miorita“. Dar pot intelege de ce ne regasim în versurile ei si de ce ne purtăm tanguirea ca pe o emblema nationala.
Trebuie sa recunosc ca pregatindu-ma la admiterea in liceu si pentru mine “Miorita” mi se parea o alegere atragatoare, alternativa imbietoare a poeziei “Comunistului” sau a unor poezii despre realizarile marete alepocii de aur. Nu mi s-a parut insa niciodata o “capodopera a folclorului nostru, o dovada a geniului creator a poporului roman”, dar acum mi se pare caracterizeaza intru totul gandirea si mentalitatea locuitorilor mealagurilor mioritice.
In liceu eram frustrat ca trebuia sa inveti cea ce au zis marii critici literari despre anumite opere, practic erai stigmatizat daca enuntai modestele tale impresii personale. Asa ca ti se vara pe gat cat de grozava e Miorita, si ca autorul popular a vrut sa zica asta si ailalta, metafore, personificari, alegorii. De-a lungul anilor de şcoală, “Miorita” a apărut obsedant în manualele de literatură, atribuirea unor noi sensuri crescând progresiv în intensitate.
Toată lumea cunoaşte continutul baladei care tratează tema mortii văzută ca o nuntă cosmică, o contopire cu elementele naturii. Pana la urma totul e simplu: conflictul se naste intre trei ciobani, unul este mai vrednic, mai harnic si mai avut decat ceilalti doi (desi asta nu este nicidecum o regula). Ceilalti doi, minti criminale, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel mai instarit, si sa-i ia averea. O oaie il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale, acesta in loc sa actioneze in consecinta, sa-si cheme un caine, s-o taie de la fata locului, sa intre peste ceilalti doi si sa-i lichideze, este lovit in plin de realitatile crunte ale vietii, si se resemneaza scriindu-si testamentul. Credeti ca daca baciul in cauza nu era roman ci neamt, francez sau olandez proceda la fel ?
Nu stim daca baciul vizat a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata inevitabilului. Baciul devine un simbol al fatalismului, aparent stand cu mâinile în san si asteptand sa fie ucis. E o forma de impacare cu lumea ? Sau de resemnare ? Sau de îndobitocire ?
Promovarea baladei de către regimului de sorginte comunistă avea un scop evident, servindu-i interesele privind perversa si lugubra opera de indobitocire a neamului, “Miorita” inducand ideea supunerii în fata sortii, indiferent de ceea ce îti rezervă aceasta, indiferent de capacitatea umană de a gandi si a rationa, de a avea dreptul de libera alegere. Din punct de vedere psihologic, inca de pe bancile scolii, invatacelul este pus in pielea ciobanasului mioritic, marcat de lasitate, lipsa de reactie ori de instinct de supravietuire. Sa ne loveasca cine ne-o lovi, sa ne batjocoreasca cine ne-o batjocori, sa ne scuipe cine ne-o scuipa, ca noi stam umili cu botul pe labe si acceptam mizeriile fara a opune mare rezistenta. Fatalisti, consideram ca indeplinim un sacrificiu necesar. Singura concluzie pertinenta este aceea ca romanului i-a intrat în reflex sa fie, asemenea ciobanasului mioritic, o victima.
“Miorita” poate fi scuza fiecaruia dintre noi in fata esecurilor pe care le traim, soarta ne- a fost potrivinica, si n-ai cum sa te impotrivesti sortii. Noi am fost întotdeauna cei buni, frumosi şi destepti, dar am esuat lamentabil deorece istoria a fost nedreapta, iar mostenirea acesteia este intotdeauna prea greu de purtat.
Azi, ciobanii criminali ar fi definiti simplu ca smecheri de Romania, miorita ar fi o fatuca purtatoare de microfon moderatoare a unei emisiuni televizate, iar dragutul baci se regaseste in noi ceilalti care contiuam sa fim preveniti asupra nenorocilor ce urmeaza a ni se intampla, dar fiind suflete sensibile, ne multumim sa le privim cu seninatate ca niste evenimente implacabile ale vietii noastre.
Asemenea ciobanului din “Miorita” ne multumim sa luam la cunostiinta si sa jelim fara a a gandi vreo clipa ca ne-am putea schimba destinul, ca am putea face ceva
Pana la urma nu stiu daca ne putem transformam putin, sa ne luam in maini destinul si sa sucim acum ori niciodata gatul mioarei (placiditatii) care ne caracterizeaza. E greu sa schimbi o mentalitate peste noapte…dar, daca asta nu se poate implini, daca miturile sunt definitorii, sa ne gandim mai bine la prelucrarea acestui mit, care indeamna la actiune – Baltagul lui Mihail Sadoveanu.
Gabi Hancu's Blog 