Amintiri din epoca de aur

Si nu ma refer la filmul lui Cristian Mungiu „Amintiri din epoca de aur” (minunat film), bazat pe 6 legende urbane ale acelei perioade, un film care te face sa retraiesti acele vremuri in confortul unui fotoliu si nu in disperarea unei crunte realitati.
Eu o sa evoc alte amintiri din epoca de aur:
Cand au doborat cu o minge colegii din generala in pauza dintre ore tabloul lui Ceausescu „intr-o ureche” (poza din semiprofil in care nu i se vedea decat o ureche), si cum se sunase de intrare din pauza, tabloul a ajuns inapoi pe perete in pripa, stramb si fara sticla sparta, iar profesora care a intrat sa tina ora a observat doar pe la jumatatea acesteia sabotajul (trebuie mentionat aici ca profesoara respectiva detinea si functia de secretar de partid pe scoala). A iesit pe moment un pic de scandal, dar pana la urma s-a musamalizat. Colegul care a tintit bine chiar daca involuntar, si care trebuie sa mentionez nu a fost turnat de colegi (cel putin nu in fata clasei), fapt extrem de apreciabil, trebuia sa se declare dizident in anii 90′. Si daca ma gandesc bine am mai avut inca un coleg dizident care a ajuns in biroul directorului, fiindca n-a vrut sa prezideze o sedinta de UTC.
Defilarile de pe stadion cu ocazia zilei de 23 august, cand te suna dirigintele sa te prezinti sa zicem prin 16 august, erai dus timp de o saptamana pentru repetitii pe stadion, in clima placuta a lunii august la ora pranzului, fara apa si mancare, si dadeai ca tembelul din cele doua stegulete (al Romaniei si al PCR-ului) la semnalul unui individ urcat pe copertina tribunei oficiale. Iar sezonul in care am defilat pe pista cu o arma de cateva kilograme pe umar ramane cu adevarat de neuitat.
Intreruperile de curent, masura economica si ecologica, ce scurtau orele scolare pe perioada iernii la 40 de minute, si te obligau sa-ti petreci doua ore pe zi de la 18 la 20, romantic si tamp la lumina unei lumanari.
Orele de PTAP (Pregatirea tineretului pentru apararea patriei), ce te faceau sa intelegi pericolul ce-l reprezinta decadentul si perfidul capitalism, sa fii alert si sa identifici orice tentativa de surpare a maretei oranduri socialiste.
Practica agricola unde elevii culegeau si CAP-istii furau.
Tenisii de Dragasani, pantofi ce vad ca sunt din nou la moda, doar ca mult mai colorati, de o calitate si mai proasta, si mult mai scumpi. Poate trebuia sa-mi fac niste provizii atunci, acum eram bogat.
Lectura unor reviste de mare valoare culturala si stiintifica de tipul „Cutezatorii” (cel mai interesant lucru erau cred benzile desenate de pe ultima pagina), iar daca erai contra regimului mai lecturai si cate un „Pif” sau „Rahan”.
Peisaje decolorate si acoperite de rahat de muste in compartimentele de tren, camerele de hotel sau din scara blocului
Programul TV de 3 ore, scurtat apoi la 2 ore, din care o ora si jumatate Telejurnal cu tema oda partidului si conducatorului iubit. In general urmaream TV-ul doar duminica (sau sambata) cu Albumul duminical, Cascadorii rasului, Teleenciclopedia si Gala desenului animat.
Filmele vazute la video, traduse aproximativ de Irina Margareta Nistor, si vizionate la inghesuiala, 20 persoane intr-o garsoniera pe un televizor Venus, Diamant sau Telecolor.
Cozile la paine, lapte, ulei, carne in general la orice. Alimentatia rationala cu painea luata pe cartela. Oamenii bine antrenati in acele vremuri se inghesuie si stau la randuri interminabile si acum la inagurarea cate unui supermarket, in speranta achizitonarii unei drujbe sau masini de gaurit la pret redus.
Cele 4-5 banane in total care le-am vazut in decursul acelor ani zacand verzi pe dulapul de bucatarie la copt (media cosumului de banane era cam o banana la 3 ani), sau portocalele din pachetul de Mos Nicolae de la Sindicat, pe care le degustai pe indelete ca nu mai prindeai asa ceva pana in luna decembrie a anului urmator.
Eugenia (daca avea si un pic de mucegai sau ti se rupeau dintii in ea, era si mai apreciata), napolitana Gigel, Cico, Fructo (precursorii Coca-Cola), crenvustii chinezesti la conserva, siropul Bem-Bem (am vazut ca a reaparut) si sifonul.
Mingea de plastic de 18 lei, mingea Artex, bicicleta Pegas, trusa de traforaj, penarele de vinilin chinezesti, stilourile chinezesti cu penita „aurita”.
Toti soimii patriei visau la ziua cand vor deveni pionieri, cea mai frumoasa zi, luminoasa si solemna, cand in stralucitoarele uniforme, cu fetele radiind de fericire, aliniati sub maretul tricolor al patriei vor rosti solemnul juramant, vor primi cravata rosie cu tricolor, prilej de mandrie pentru orice tanar viitor comunist.
Asa ca a urmat: cravata rosie de pionier, cureaua cu catarama aurie de tabla, insigne, sedinte ale organizatiei de pionieri, panoul de onoare, snurul rosu de comandant de grupa, snurul galben de comandant de detasament, snurul albastru de comandant de unitate, UTC, carnetul rosu de UTC-ist, indoctrinare ideologica si politica.
Ca elev de scoala generala evident ca nu-mi dadeam seama de indoctrinarea la care eram supus, m-am bucurat cand am fost facut pioner, si mi se parea normal ca pe prima pagina a oricarui manual sa fie prezenta poza tovarasului comandant suprem. In manualele de istorie poporul roman era prezentat ca miezul din dodoasca, tin minte ca m-am intrebat odata ce puteau sa invete copii turci la scoala dat fiind ca i-am snopit mereu in bataie incepand cu Mircea cel Batran (redenumit in ultimii ani de comunism Mircea cel Mare) pana la razboiul de independenta din 1877. Noi aveam o istorie plina de izbanzi, ei plina de esecuri. Din pacate logica si experienta ulterioara mi-a dovedit din plin contrariul.

Ipocrizia sinceritatii

Ipocrizia face parte indiscutabil din fiecare din noi. Am auzit de multe ori fraza „mie nu-mi plac oamenii ipocriti, ii evit cat pot de mult, ipocrizia imi provoaca sila”, dar daca rosteti cuvinte uita-te in oglinda si intreaba-te nu esti la fel de ipocrit. Eu cred ca da, toti suntem intr-o masura mai mare sau mai mica ipocriti, doar ca nu suntem in stare sa recunoastem asta fata de noi. Cea ce condamni la altii fii sigur ca se gaseste intr-o anumita masura si in tine.
Oamenii au tendinta de a minti sistematic pe ei insisi si implicit pe altii. De multe ori incercam sa parem altfel decat suntem, si daca ne-am „perchezitiona” mai intens si mai adanc probabil ne-am ingrozi de oceanul de falsitate ce salasluieste in noi. Pe de afara e vopsit gardul si pe dinauntru e leopardul (adevarul e ca n-am inteles niciodata pe deplin aceasta fraza). Daca vrei sa intelegi ipocrizia, in primul rand incearca sa te intelegi pe tine si raspunde cu sinceritate la intrebarile: esti fals, te ascunzi, traiesti oare intr-o miniciuna ?