Arhivă pentru octombrie 2011

25
oct.
11

Despre rugby

Dupa ce am urmarit cateva meciuri de la Cupa Mondiala de Rugby ce s-a desfasurat in aceste zile in Noua Zeelanda, mi s-a intarit convingerea cum ca „rugbyul este un sport de golani practicat de gentlemani, in timp ce fotbalul este un sport de gentlemani practicat de golani”. Acum in epoca profesionismului si implicit mai ales al banului, am mai vazut golani si pe terenul de rugby, in schimb un lucru imi e clar n-am prea vazut gentlemani pe terenul de fotbal.
Un fost rugbyst zicea odata ca sa compari rugbyul cu fotbalul este o adevarata blasfemie. Rugbyul de azi necesita curaj, rigoare si inteligenta, fiind dupa parerea mea cel mai complet sport de echipa, rezultatul unui meci fiind prea putin la mana hazardului (asta spre deosebire de fotbal). Sportul rege in emisfera sudica este un sport de barbati dominat de respect fata de joc, coechipieri si adversari.
Despre competitie pot spune ca rugbyul actual este obsedat de defensiva, este dominat de pragmatism, generozitatea la efort a ramas dar aceasta nu se mai citeste pe tabela de scor, valorile s-au mai strans, scorurile asisderea. Si faptul ca in sfarsit All Blacks au castigat din nou Cupa Mondiala, nu ma face decat sa fiu entuziasmat. Noua Zeelanda este ca Brazilia la fotbal (sau chiar mai mult decat atat), mereu au pe hartie cea mai buna echipa, spectatorii neutrii tin in general cu ei, dar in majoritatea cazurilor esueaza surprinzator.

12
oct.
11

Cluj Arena

Inaugurarea Cluj Arena, frumos stadion, chiar spectaculos. Frig de-ti intra in oase, bine insa ca n-a plouat, se pare ca „Wind of Change” a alungat ploaia preconizata. Nu inteleg insa politicienii care incearca sa politizeze orice eveniment. Inteleg ca stadionul X s-a construit in vremea in care politicianul Y era la putere, dar atat timp cat acesta stadionul a fost construit din bani publici, putina discretie n-ar strica. Si inaugurarea „politica” si mediatica a stadionului cu tot cu primul-ministru din dotare a fost facuta din cate stiu cu o saptamana inainte, asa ca autoritatile locale era bine sa se limiteze la atat si nimic mai mult. Asa ca huiduielile incasate de presedintele Consiliului Judetean Cluj mi se par justificate, chiar daca motivele contestarilor banuiesc ca sunt diverse si nu sunt neaparat in corelatie cu punctul meu de vedere. Oamenii politici nu inteleg ca actul artistic trebuie tratat ca un act artistic, actul educational trebuie tratat ca un act educational, iar cel politic nu trebuie sa se suprapuna peste niciunul dintre acestea. Atunci cand actul politic interfereaza cu celelalte doua, enerveaza, de aici si huiduielile. Politicul nu avea ce cauta sambata seara pe stadion, in conditiile in care arena a avut o inaugurare politica inainte.Iar promovarea proiectului Rosia Montana cu ocazia acestui eveniment mi se pare ce-l putin la fel de deplasata. Oamenii si-au cumparat bilete sa asculte niste formatii, sa se simta bine, nu sa ascute discursuri politice, in care se face propaganda unui partid sau unui om.
Organizare destul de romaneasca, n-am inteles de ce s-au vandut mai multe tipuri de bilete, cu diferite preturi, din moment ce puteai circula aproape nestingherit dintr-un sector al stadionului in altul. In plus din cate stiu legislatia romaneasca interzice consumul de bauturi alcoolice pe stadioane si terenuri sportive, dar sa zicem ca s-a facut o exceptie cu ocazia acestui eveniment. N-am inteles ce rol aveau ecranele situate deasupra celor doua tribune pe care nu s-a transmis ce se petrecea pe scena (pe care s-au proiectat doar reclame prin urmare erau functionale), utilizarea acestora ar fi oferit o vizibilitate mult mai buna.
Concertul excelent. Mult mai bun decat concertul Scorpions de la Sibiu 2007,unde problemele cu sonorizarea mi s-au parut evidente. Cu un setlist bine ales inceput cu „Sting the tail” si terminat la bis cu „When the smoke is going down” care a cuprins majoritatea pieselor care i-a facut celebrii, Scorpions i-a electrizat pe cei aproximativ 40000 de spectatori prezenti. Pe lângă piesele lor de legendă, scorpionii au aratat ca stiu meserie, cucerind publicul cu o recuzita din care nu au lipsit steagul Romaniei, cateva cuvinte în limba romana si mesaje calde pentru clujeni.Cu o sonorizare la înălțime și cu un joc de lumini perfect, Scorpions a făcut la Cluj ceea ce a promis: un uragan de rock (parafrazand „Rock you like a Hurricane”).

11
oct.
11

Columbus Day

Am aflat ca azi 12 octombrie in America s-ar sarbatori Columbus Day. Adica se sarbatoreste faptul ca niste baieti care habar nu aveau unde au ajuns, au intrat intr-o casa care era locuita demult, si au zis de acum incolo casa asta este a noastra. Adica Columb a descoperit ceva ce era locuit de oameni de mii de ani. Practic sa zici ca Cristofor Columb a descoperit America in 1492 e ca si cum ai zice ca eu am descoperit berea in 1984.

09
oct.
11

Despre recunoasterea valorii

Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington DC
Intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute, un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Alte 4 minute mai tarziu: Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
Dupa alte 6 minute: Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
Dupa alte 10 minute: Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist, dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii, pe care parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
Timp de 45 minute, muzicianul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total $32.
El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell (vezi http://www.joshuabell.com), unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea se zice ca este adevarata, si la prima vedere asa pare. Concertul din statia de metro a fost organizat de catre cotidianul Washington Post, ca un experiment socialasupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
– Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
– Ne oprim s-o admiram?
– Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
Raspunsul pentru cvasimajoritatea dintre noi este clar: evident ca nu.
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi cam aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra?
Se pare ca suntem mari amatori de etichete, nu de continut.