Se pare că una dintre atracțiile turistice ale Maramureșului o reprezinta plimbarea cu Mocănița din Vișeul de Sus pe valea Vaserului. Am experimentat-o si eu.
Dacă te uiți pe siteul http://www.cffviseu.com/content/en, totul pare foarte idilic, dar eu aș descrie experiența mai degrabă ca pe o „capcană turistică” la care cel mai potrivit ar fi dictonul „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.
Construită după Primul Război Mondial pentru exploatarea forestieră a teritoriului, Mocănița are astăzi dublu rol: defrișarea pădurilor și transportul turiștilor..
Am ajuns în gară la ora 8.45, am cumpărat bilete la un preț exagerat 48 RON pe persoană, la 9.00 trebuia să pornească trenul; a pornit la 9.35, între timp ne-am adaptat frigului din compartiment. Vagoanele mocăniței nu erau chiar așa de tradiționale, doar cel în care se transporta mâncarea și încă unul chiar după locomotivă aduceau cu reclama din „Last of the Carpathian Forestry Railway”. În rest vagoane relativ noi aduse de prin Germania sau Elveția, am tras noi concluzia, după înscrisurile în limba germană.
În același vagon, noroc că nu în același compartiment, s-au mai urcat niște maneliști, veniți din câte am înțeles din București la o nuntă în Vișeu. Prin urmare călătoria a fost condimentată de manele ascultate la telefon și dansuri în care am putut admira fundurile mari și șuncile unor grăsani/grăsane unduidu-se pe ritmuri orientale. Din când în când mai auzeam câte o chiuitură, strigătură în ton cu muzica. Noroc cu acest program literar artistic altfel călătoria ar fi fost extrem de plictisitoare.
Încălzirea vagoanelor se face la sobă cu niște peleți de rumeguș, prin urmare unul dintre călători și-a asumat ad-hoc responsabilitatea de fochist, numai că se pare că hornul era închis, prin urmare tot fumul nu era evacuat ci intra în compartiment. Ca să nu ne înecăm cu fumul gros, am deschis geamurile, iar unii și-au luat inima în dinți trecând în compartimentul maneliștilor. Fumega bine de tot, pe geam ieșea un fum gros comparabil cu cel scos de locomotivă. Observând acest lucru personalul a oprit trenul, s-a deschis hornul și nu au mai fost probleme, „fochistul” nu a mai avut inițiativă și am călătorit mai departe fără încălzire. După oprirea procesului de afumare, toți cei plecați în compartimentul maneliștilor s-au întors în compartimentul nostru, nu mi-am dat seama de ce oare. A doua zi am observat că hainele noastre puțeau groaznic, fuseserăm „afumați”.
Traseul de 21 km al Mocăniței este plictisitor, vreo 10 km sunt de fapt în suburbiile și ghetourile orașului Vișeu de Sus, restul este în pădure, e frumos, dar nicidecum nu am văzut peisajele care sunt prezentate în reclamă.
După vreo 2 ore și jumătate, în care au fost și vreo 3 opriri pentru alimentarea cu apă a locomotivei, am ajuns la stația terminală Paltin. Aici se poate mânca la suprapreț ceafă de porc și cârnăciori aduși de la Vișeu cu trenul și gătiți pe loc la grătar de personalul mocăniței. Doi cârnăciori, o chiflă, un pic de orez și salată de varză 12 RON. Un ceai de mentă 6 RON, fără chitanță.
O oră pauză la Paltin, iar apoi călătoria înapoi. Și mai plicticoasă, mai ales că nici maneliștii nu s-au mai desfășurat, probabil toropiți de alcool și mâncare, odihnindu-se pentru nunta de noapte. Oricum toți cei care călătoriseră cu ei în compartiment la dus și nu făceau parte din grupul lor dispăruseră ca potârnichile în alte vagoane la întors.
Încă o oprire și am ajuns înapoi la Vișeu pe la ora 15. Aproape șase ore excursia, mult prea mult pentru cea ce oferă.
În concluzie este frumos dar toată călătoria ar trebui să țină maxim trei ore (este arhisuficient) iar prețul corect este undeva la jumătate, un 25 RON ar fi mult mai echitabil.
Gabi Hancu's Blog 