Saptamana trecuta s-a incheiat in Alaska a 40-a editie a „Iditarod Trail Sled Dog Race”, cea mai dura cursa de atelaje canine ce se desfasoara anual, de-a lungul a mai multor zile, pe o distanta de mai bine de 1800 km. Cursa se desfasoara intre localitatile Willow si Nome (cu un start festiv fals la Anchorage), poate fi concurata doar de o alta cursa celebra Yukon Quest (un pic mai scurta insa). Cursa poate fi considerata si o celebrare a celebrei curse din 1925 „The Great Race of Mercy” cand un atelaj canin a transportat ser antidifteric intre Anchorage si Nome, pentru a preintampina o epidemie de difterie. Din multe aspecte as asemana Iditarod cu Turul Frantei, ambele reprezentand unele dintre cele mai dificile (ca nu sa nu folosesc cuvantul crude) curse din lume, impingandu-i atat pe musheri cat si pe cainii lor la limita. Salbaticie, intinderi albe, curaj, tenacitate, ambitie, caini, pasiune. Sigur s-ar putea pune si intrebarea: concurs de traditie sau exploatare nemiloasa a animalelor participante ? Mai multe informatii pe http://iditarod.com/.
Ca de obicei cuvintele nu sunt de ajuns pentru a putea descrie chiar si de la departare vastul tinut inca salbatic (sau semi-salbatic) al Alaskai, cu intinderile sale albe dominate de saniile trase de caini nordici, asa ca las imaginile sa vorbeasca de la sine. Mai multe poze mai mult decat sugestive gasiti pe http://www.boston.com/bigpicture/2012/03/iditarod_trail_sled_dog_race_2.html
Am vazut „The Grey”, si pot spune ca mi-a placut, din cauza lupilor bineinteles :). E un film ce merita vazut, poate mai mult decat o singura data. Alaska, zapada multa, ger crunt, salbatacie, un final mai mult decat ambiguu si o haita de lupi un pic prea feroce sunt ingredientele acestui film. Atmosfera filmului mi-a amintit de ce imi imaginam in momentele in care citeam, copil fiind, „Dragoste de viata” a lui Jack London.
Iubesc cainii, dar sunt fascinat de lupi. Probabil ca tot de la Jack London mi se trage, vezi „Colt Alb” („White Fang”) sau „Chemarea strabunilor” („Call of the wild”) si poate putin si de la Rudyard Kipling , vezi „Cartea Junglei”. Si mai cred ca lupul este poate cea mai nedreptatita specie in constiinta populara.
Copilul de 3 ani este dus la gradina zoologica de parinti manifesta in general simpatie fata de lup asemanandu-l si confundandu-l cu un caine, atunci in general intervine insotitorul adult care corecteaza copilul „asta nu e cutu, e lupul cel rau, care sta in padure si mananca copii neascultatori”. Ca sa nu mai pomenesc faptul ca lupii din gradinile zoologice din Romania sunt doar niste caricaturi ai animalului salbatic. Totul se datoreste probabil spaimei ancestrale resimtita de colectivitatile umane din zorii antropogenezei, spaima transmisa din generatie in generatie prin traditie culturala. Intreaga mostenire culturala, mitologica si artistica ne dovedeste ca omul s-a temut de-a lungul timpului strasnic de lup.
Dintre toate animalele ce traiesc cel putin pe teritoriul european, cel mai des intalnit in operele folclorice sau artistice culte, incepand cu ritualuri, mituri, continuand cu basme, legende si fabule si terminand cu filme Hollywoodiene si desene animate este lupul. Lupul nu este numai animalul cel mai intalnit in productiile artistice ci si animalul caruia i s-a rezervat rolul cel mai ingrat (poate la concurenta cu sarpele), transformanu-se intr-un simbol zoomorf al raului, chintesenta a unor insusiri din pacate cat se poate de umane si mult mai putin „lupesti”: cruzimea, setea de sange, lacomia, ferocitatea, lasitatea. Lupul din „Capra cu trei iezi” macelareste sadic doi iezi dar este ars de viu de catre capra, victima sarmalelor si a piftiei infulecate la parastas; iar cel din „Scufita Rosie” infuleca o fetita imprudenta si o bunica credula sfarsind impuscat si spintecat de vanatorul cel bun.
Ulterior saracul lup a inceput sa fie ridicularizat, raul fiind personificat prin figura caricaturala a lupului. Va amintiti laitmotivul filmului lui Walt Disney „Cei trei purcelusi” „Who’s afraid of the big bad wolf ?”. Sau porcaria „It’s the wolf” in care stupidul mielusel Lambsy, scapa cam de doua ori pe minut de sub supravegherea dulaului ciobanesc, cat pe ce sa cada prada lupului cel rau, hamesit de foame, jinduind dupa o bucatica de carne frageda de miel. Din fericire, la strigatele sale disperate, cainele, prieten al omului si ocrotitor al mieilor, sare si-l salveaza pe miel, aplicanu-i lupului corectia binemeritata. Si imi mai amintesc si de serialul sovietic „Nu pogodi” in care asistam la un interminabil duel intre un lup cam golan si un iepuras dragut, un fel de soim al patriei cu ochii cat cepele, la sfasitul fiecarui episod lupul iesind pacalit. Trebuie sa recunosc uitandu-ma la astfel de desene animate, nutream speranta ca macar odata prostalaul de Lambsy sau dragalasul de „zaiets” (iepuras) sa se aleaga cu pielea zdravan scarmanata. Asa cum speram ca Tom sa-l aranjeze bine de tot odata si odata pe obraznicul Jerry. Sau saracul coiot sa-l capaceasca bine pe nesimtitul de road-runner.
Exista o deosebire notabila intre cele doua imagini: imaginea lupului din desene animate este caricaturala, comica, starnind rasul si nu atat spaima, pe cand lupul din basme este un ucigas fioros. Deoarece nu se mai teme de lup „omul modern” isi permite sa rada de el, l-a desfintat la propriu ca specie, il poate desfinta si la nivel moral, acoperindu-l cu ridicol.
In mitologia greaca crudul Lyacon a fost transformat de atotputernicul Zeus in lup, iar figura malefica a varcolacului (warewolf sau loup-garrou) este prezenta in mitologiile populare europene. Aceste sinistre personaje, inzestrate cu puteri vrajitoresti, sunt oameni care in noptile cu luna plina se pot transforma in lupi si sub aceasta infantisare, isi ucid si eventual devoreaza semenii. Mitul a fost ecranizat puternic, majoritatea filmelor fiind insa niste porcarii greu de descris. Imi vine in minte execrabilul „The Wolfman” (2010) care are o distributie de exceptie (Anthony Hopkins, Benicio del Toro), evident are si niste vorbe pocite aruncate in limba romana (doar Transilvania este patria varcolacilor, nu?), dar este un film de 2 lei. Apropo de cinematografie si ultima ecranizare a mitului in „Red Riding Hood” din 2011, intra in categoria filmelor de vizionat odata dar nu mai mult. Scenariile mitico-rituale explica oarecum geneza credintei existentei varcolacilor, razboinicii stravechi incercand sa se asemene si sa imite lupul, solizaridandu-se mistic cu el. Felul de viata nocturn, curajul si ferocitatea haitei de lup constituie motive de a-i face pe razboinici sa se simta o finta cu lupii.
Lupul este un simbol animal caruia i-a fost aruncat in carca toate defectele dezgustatoare ale omului. Iar omul continua sa ramana un copil si sa simta nevoia de povesti de adormit copii. Prin urmare atitudinea noastra fata de lup ar trebui serios revizuita. In epoca etologiei si ecologiei, relatia omului cu lupul ar trebui stabilita pe baze rationale, punandu-se capat generalizarilor si exagerarilor izvorate din mitologie si mentalitatilor fabulistice, infantile.
Gabi Hancu's Blog 